In vizor

Berto, atacantul de la U Cluj, testat pozitiv la un control antidoping

Atacantul liderului U Cluj, Hildeberto Jose Morgado Pereira (Berto) a fost testat pozitiv la un control antidoping a anunțat clubul clujean. Anterior, jucătorul declarase că și-a reziliat contractul cu clubul.

Jucătorul Hildeberto José Morgado Pereira a comunicat clubului FC Universitatea Cluj că a fost notificat de către Agenția Națională Anti-Doping cu privire la faptul că a fost raportat un rezultat analitic pozitiv cu o substanță aflată pe lista substanțelor interzise în urma unui control la care a fost supus, fără să se dispună suspendarea acestuia. 

 

FC Universitatea Cluj nu a primit nicio informare oficială din partea ANAD în acest caz.

FC Universitatea Cluj nu are cunoștință despre modalitatea în care substanța a ajuns în corpul jucătorului și precizează că responsabilitatea cu privire la o eventuală încălcare a reglementarilor anti-doping aparține jucătorului. 

Dacă o astfel de practică a avut loc, s-a petrecut în afara cadrului oficial și în afara procedurilor medicale aprobate de staff-ul FC Universitatea Cluj. 

FC Universitatea Cluj promovează valorile unei competiții curate inclusiv în ceea ce privește evitarea cu strictețe a oricăror practici care contravin reglementărilor anti-doping.

Clubul și jucătorul au decis încetarea amiabilă a contractului.  

Orice detalii despre situația jucătorului vor fi oferite de către reprezentanții acestuia.

Berto are 7 partide jucate pentru ”U” şi un gol marcat.