Politica

S-a terminat bătălia din PSD Cluj pentru Parlament. A câștigat garda veche: Cordoș și Lăpușan, pe locuri eligibile

Toate filialele din Cluj ale partidelor care speră să atingă pragul de cinci la sută și să își trimită oamenii în Parlament și-au anunțat candidații.

Dacă PNL Cluj au fost primii care au anunțat listele, în PSD Cuj lupta pentru locurile eligibile s-a dus până în ultimul moment.

Președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș a reușit să își asigure primul loc pe lista pentru Senat. Lui Remus Lăpușan i-a fost iertat periplul pe la alte partide și a primit locul doi pe lista pentru Camera Deputaților, loc considerat eligibil. Locul întâi i-a revenit lui Răzvan Ciortea, cel care i-a luat locul în Senat lui Vasile Dîncu după ce acesta a fost ales europarlamentar.

Se pare că Aurelia Cristea, cea care s-a sacrificat și a intrat în lupta pentru Primăria Cluj-Napoca la alegerile din iunie nu a reușit să obțină un loc eligibil pe lista PSD Cluj.

Toate celelalte partide cu șanse să atingă pragul electoral și-au depus deja listele.

PNL Cluj mizează la Senat pe actualul secretar general al Guvernului, Mircea Abrudean, iar la Camera Deputaților, unde speră să obțină trei mandate, se regăsesc Radu Moisin, Ovidiu Cîmpean și Mireca Moroșan.

Pe listele USR Cluj se regăsesc pentru Senat Rus Ciprian Vasile și Bordei Cristian iar pentru Camera Deputaților Oana Murariu și Ciprian Rigman.

Membrii AUR Cluj, în stilul caracteristic, a anunțat că țintesc un mandat de senator și trei mandate de deputați. Iată numele de pe listele AUR: La Senat, , lista este deschisă de către coordonatorul filialei AUR Cluj, consilierul judeţean, Cristian Sipoș. La Camera Deputaților, pe listă se regăsesc Ramona Bruynseels, iar pe locul doi, actualul parlamentar AUR, Alin Coleșa.

Astăzi este ultima zi în care se mai pot depune liste pentru alegerile parlamentare.

A mai depus liste pentru alegerile parlamentare și partidul Forța Dreaptă. Adrian Oros speră să obțină suficiente voturi pentru un mandat de deputat. Lista pentru Senat este deschisă de Adina Mîrza.

Astăzi este ultima zi în care se mai pot depune liste pentru alegerile parlamentare.