
10 octombrie este Ziua Națională a Produselor Agoalimentare Românești, însă Oncos, cea mai mare rețea locală de magazine a sărbătorit în stilul său, tradițional, Ziua Producătorului.
Îmbrăcați în straie de sărbătoare, angajații Oncos și-au întâmpinat astăzi clienții cu și mai multe surprize și promoții și i-au îmbiat să testeze cele mai noi produse fabricate de compania clujeană.
„Ce înseamnă să fii producător român în zilele acestea? A fi producător înseamnă multă muncă, înseamnă să fim aproape de consumători. În primul rând, ne bucurăm să sărbătorim în fiecare an această zi, care este deosebită pentru noi, producătorii români. Suntem pe piață de 33 de ani”, a precizat Vasile Onacă, proprietarul lanțului de magazine Oncos.
Recent, în familia Oncos a intrat o categorie nouă de produse, mezelurile din carne de pui și de porc.
„A apărut oportunitatea de a cumpăra o fabrică de mezeluri care era în faliment. Dorim în acest fel să procesăm și carne de pui în fabrica de mezeluri, să producem și mezeluri de pasăre, care în momentul de față nu prea sunt consumate și cunoscute de consumători. Aș vrea să precizez că în fabrica de mezeluri facem și mezeluri din carne de porc. Lucrăm numai cu carne din România, carne de porc din România, iar carnea de pui o folosim din abatorul nostru propriu. Nu lucrăm cu amelioratori, folosim produsele noastre românești și condimentele care se folosesc sunt cele uzuale sunt piperul, boia, sare. Deci în produsele noastre folosim ingredientele noastre și ceea ce dorim noi să transmitem consumatorilor, și cred că am mai spus-o și în alte rânduri, este să luăm energia de lângă noi, să consumăm produse care sunt fabricate sau crescute în Transilvania sau în România, cât mai aproape de locul unde trăim, spune cu mândrie proprietarul Oncos.
Clienții care au trecut pragul magazinului au avut doar cuvinte de laudă pentru produse.
„Printre produsele de succes se numără parizerul, șunca și crenvuștii din piept de pui, apreciate de pensionari și copii pentru gustul lor delicat și pentru faptul că sunt ușor de mestecat. Știm că aceste produse sunt preferate de pensionari și de copii, motiv pentru care le livrăm și în cadrul programelor after-school”, explică reprezentanții companiei.
Un alt produs vedetă este cârnatul din piept de pui, care s-a bucurat de o cerere crescândă în rândul clienților, datorită faptului că este produs local, fără coloranți și aditivi. „Cârnații de pui s-au vândut extraordinar de bine. Mulți clienți vin special pentru acest produs, știind că gustul autentic nu se va schimba, pentru că materia primă provine din producția noastră”, adaugă Aurora Bogza, directoarea rețelei de magazine.
Carmangeria Bonțida, parte a grupului de firme Oncos, aduce pe piață o gamă variată de mezeluri și produse din carne, toate fabricate din ingrediente locale de înaltă calitate. Specializați în prelucrarea cărnii de pui și porc românesc, produsele de la au completat perfect oferta și așa variată de produse locale.
Totuși, surprizele Oncos nu se opresc aici.
„În perioada următoare ne gândim să achiziționăm un abator de animale mari, unde să abatorizăm porc, vită, cal și oaie și este posibil să ne îndreptăm atenția și spre o fabrică de produse lactate”, a anunțat în exclusivitate Vasile Onacă.
- Vasile Onaca
- Oncos
- Oncos
- Oncos
- Oncos
- Oncos
- Oncos