Din oras

Pasagerii aeroportului din Cluj vor continua să se confrunte cu întârzieri și anulări

Mii de pasageri au petrecut în această vară ore întregi prin aeroporturi din cauza întârzierilor curselor aeriene, iar situația nu pare că se va îmbunătăți, după cum confirmă chiar directorul Aeroportului din Cluj.

„Ne pare rău pentru aceste întârzieri, s-au mai atenuat, dar, din păcate, vor mai continua. Sunt motive meteo, spațiul aerian e foarte aglomerat, motive tehnice, lipsă personal, se transmit întârzierile. Traficul pe Aeroportul Cluj este 90% trafic internațional, așadar suntem conectați la tot ce se întâmplă în Europa. Cauzele sunt multiple, vremea nefavorabilă, foarte aglomerat spațiul aerian, lipsă personal, motive tehnice. Traficul pe Aeroportul Cluj este peste 90% trafic internațional, așadar, întârzierile pe plan european s-au transmis și pe Aeroportul Cluj. S-au mai atenuat, sperăm să se atenueze și în continuare, ne pare rău pentru neplăcerile pe care le au pasagerii și o să le mai aibă.  Încercăm să găsim soluții și să atenuăm cât mai mult această problemă”, a declarat David Ciceo

Această situație afectează aeroporturile din toată Europa, astfel că pasagerii români s-au confruntat des cu întârzieri sau chiar cu anulări de curse ceea ce unora le-au stricat vacanțele. Și mai trist este faptul că pasagerii sunt nevoiți apoi „să se lupte” cu companiile aeriene pentru a-și recupera pierderile.