
Încă mai așteptăm revolta AUR Turda și Câmpia Turzii singurele organizații aurifere de pe raza județului Cluj care au făcut cifre impresionante la alegerile din iunie. În mod normal, conducerea actuală a filialei județene, dar și cea de la municipiul Cluj-Napoca ar trebui rase, pentru că dacă s-a putut la Turda și la Câmpia Turzii, înseamnă că incompetența și lenea au fost motivele rezultatelor slabe din alte părți.
Însă cum să se întâmple lucruri bune în acest partid la Cluj, când organizația a fost infectată cu cel mai sulfuros personaj posibil, fostul colonel securist, Adrian Avarvarei, de profesie pensionar alcoolist, care se laudă că el de fapt conduce totul, fiindcă are linie directă cu George Simion, președintele prostovan care tot la securici trage.
Acum ne explicăm cum a ajuns papagalul de Gurzău la AUR Cluj alături de suita sa de ciorditori analfabeți.
Avarvarei e pe cai mari în AUR Cluj. Se laudă că va ajunge parlamentar și că Cristian Șipoș, șeful filialei, e un om slab.
Bine, așa, pentru „Avarie” toți sunt slabi și proști. Măcar să afle de la mine Anca Ciubăncan cum o măscărește sifonul securist pe la colțuri.
Sincer, n-aș fi crezut niciodată că un martalog alcoolgiu, care toată viața sa a trădat și și-a dat în gât prietenii să mai poată prosti pe cineva. Uite că se poate.