
Derby-ul local U Cluj – CFR Cluj a fost programat în etapa 4 a SuperLigii, pe terenul „șepcilor roșii”, urmând ca returul să se dispute tot în acest an, în toamnă, pe stadionul formației din Gruia.
Doar că, exact în weekend-ul 3-5 august, când ar trebui să se dispute U Cluj – CFR Cluj, stadionul Cluj Arena este ocupat de festivalul UNTOLD.
Din această cauză, gazdele ar fi fost nevoite să mute locul de disputare al meciului la Sibiu, ceea ce i-ar fi împiedicat pe mulți dintre susținătorii celor două echipe să asiste la spectacolul fotbalistic care se anunță.
Numai că, surpriză! Oficialii rivalelor clujene au ajuns la un acord să schimbe locul de disputarea al celor două meciuri programate în sezonul regular. Astfel, turul se va disputa pe terenul lui CFR Cluj, iar returul, din etapa 19, va avea loc pe Cluj Arena, gazda tradițională a celor de la U Cluj, potrivit fanatik.ro.
În mod normal, meciul U Cluj – CFR Cluj, din etapa 4, trebuia să se dispute la Sibiu. Cei de la U Cluj au făcut o solicitare, au discutat cu cei de la CFR Cluj, cu domnul Neluțu Varga, iar acesta a fost de acord ca meciul să se joace în Gruia.
Se va juca în Gruia meciul tur dintre cele două formații, iar returul va fi pe Cluj Arena, tot anul acesta, în toamnă. Deci U Cluj – CFR Cluj din etapa 4 nu se va juca la Sibiu, Neluțu Varga a lăsat orice orgoliu deoparte și a fost de acord să nu mai meargă echipele la Sibiu, să se joace în Cluj”, a anunțat Cristi Coste în excluisvitate la FANATIK SUPERLIGA.