Vocea ta

Un clujean așteaptă de patru ani răspuns la o cerere prin care cere înființarea unei treceri pentru pietoni

Un clujean speră ca măcar acum, că e campanie electorală, cererea lui depusă acum patru ani să primească un răspuns din partea Primăriei. Cetățeanul a solicitat înființarea unei treceri pentru pietoni pe strada Avram Iancu colț cu Kovács Dezső. Acesta susține că prin acel loc trec ilegal, punându-și viața în pericol, zeci de persoane, printre care și elevii și studenții care învață la unitățile de învățământ din apropiere.

„Dl. Emil Boc, au trecut peste 4 (patru) ani de când am depus o cerere pentru înființarea unei treceri de pietoni pe strada Avram Iancu colț cu Kovács Dezső. Vorbim despre o zonă foarte periculoasă unde zeci de oameni traversează ilegal zilnic. Autovehiculele circulă cu viteză pe acea porțiune de drum, iar mulți dintre cei ce își riscă viață tPaversând sunt elevii și studenții ce frecventează multiplele unități de invățământ din zonă. Acum eu pot să înțeleg că nu vă pasă de siguranță, asta e, nicio problemă. Dar măcar să primesc un răspuns după atât timp, fie el negativ ori pozitiv. Conform legii o petiție trebuie să primească răspuns în 30 de zile, au trecut de atunci aproape 1600 de zile, de 50 de ori termenul legal. Am fost inclusiv la Primărie să văd starea dosarului și nu au știut să mă îndrume, le apare și lor ce îmi apare și mie pe site. Credeți totuși că acum, în campanie electorală, și cu pietonală din zona finalizată reușim să facem trecerea respectivă?”, este mesajul transmis de clujean.

Clujeanul susține că pe o mare porțiune de stradă – str. Avram Iancu nr. 20 până în fața Colegiului Național “George Coșbuc” (o lungime de aproximativ 550 metri), nu există nicio trecere de pietoni marcată. În această zonă, pe strada Avram Iancu, pietonii traversează în prezent în mod ilegal, deoarece trecerile de pietoni sunt prea departate pentru calea optimă pe care aceștia o urmează. Cetățenii vor prefera să traverseze ilegal și să își pună viața în pericol, decât să se abată prea mult de la traseul lor. Zilnic pot fi observați zeci, chiar sute de oameni care traversează prin această zonă, fugind pestre trei benzi de trafic.