Din oras

În loc să-și asume decizia eronată de schimbare a sensurilor pe străzile din Andrei Mureșanu, comisia de circulație se ascunde în spatele cetățenilor de pe Cantemir

Primăria Cluj-Napoca avrut să fluidizeze traficului în cartierul Andrei Mureșanu, doar că cei din Comisia de circulație, după un obicei deja cunoscut, au făcut modificările din pix, fără să țină cont de modul în care se circulă pe străzile Cantemir și Bolintineanu.

Deși au primit zeci de sesizări de la clujeni prin care li se atrăgea atenția că instituirea sensurilor unice pe cele două străzi s-a făcut în direcția greșită, răspunsul primit a fost că s-a avut în vedere solicitarea locuitorilor de pe strada Cantemir. Practic, așa cum îi acuză un cetățean, au luat în calcul doar dorința unora, a cărui scop a fost să diminueze traficul de pe strada pe care locuiesc, în timp ce sute de alți clujeni se înghesuie acum pe străzile adiacente.

 „Înainte de a da copy paste cu răspunsul „sensul unic de pe strada Cantemir este conform solicitării locuitorilor acelei străzi”, răspuns standard pe care îl înserați la toate sesizările privind acesta greșeală pe care ați făcut-o, vă întreb: dacă strângem semnături toți locuitorii unei străzi, faceți sensul pe care îl dorim doar noi sau țineți cont de interesul general, adică nevoia de circulăție a locuitorilor orașului? Nu v-ați gândit când ați decis sens unic de pe Cantemir spre Brașov, că interesul locuitorilor străzii Cantemit era să nu mai fie strada circulată? Vă întreb deoarece ar fi trebuit să vă gândiți. Decizia luată este greșită și se putea lua o decizie bună dacă cunoașteati traficul din zonă sau dacă nu îl cunoșteați, dacă veneați și îl observați. Pentru că este clar, strada Cantemir era folosită de cetățeni la urcare, nu la coborâre. Așa ați aglomerat celelalte străzi, ați îngreunat traficul în cartier, nu ați fluidizat deloc traficul și ați făcut o stradă particulară pe care din oră în oră mai trece câte o mașină, cu consecințe negative asupra traficului general din zonă. Cred că ar trebui să aveți în vedere interesul general al locuitorilor care circulă în zona A. Mureșanu, deci interesul cetățenilor orașului și să reveniți destul de rapid asupra acestei decizii greșite. Și de asemenea, să aveți în vedere interesul tuturor locuitorilor cartierului, care trebuie privit în echilibru, nu doar pe cel al locuitorilor unei străzi”, reclamă un clujean.

De altfel, cei din Comisia de sistematizare a circulației reușesc cumva să o dea în bară aproape la fiecare decizie ce privește traficul din Cluj-Napoca. Cel mai adesea, greșelile sunt corectate după zeci de sesizări din partea cetățenilor, însă de această dată se pare că cei din comisie intenționează să permanetizeze această decizie și să afecteze traficul deja aglomerat dintr-un întreg cartier.

Citește și:

Penibila comisie de circulație din Primărie se face din nou de râs: sensurile unice de pe Cantemir și Bolintineanu, instituite invers față de cum era normal