Liviu Neag, directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca își ține salariul la secret de foarte mulți ani. Nu apare nici pe site-ul companiei, nici pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, deși Legea 176/2010 este foarte clară în această privință. Directorul general Liviu Neag susține că nu știa că trebuie să își depună declarație de avere, singura depusă fiind în luna mai 2021, la Tribunalul Cluj, unde CTP are un proces civil tocmai pe acest subiect.
Potrivit foaiatransilvana.ro, salariul net al directorului Liviu Neag, pe ultimul an de zile a fost de 320.463 lei, adică 26.705 lei/lună (5.427 euro/lună).
În tot acest timp, salariul președintului României, Klaus Iohannis este de 179.735 lei, ceea înseamnă un venit lunar net de 14.977 lei, adică 3.044 euro pe lună.
Directorul CTP deține două imobile, un apartament de 122 de metri pătrați în Cluj Napoca și o cabană la Someșul Rece, judetul Cluj. Mai are două mașini, un Ford Kia din 2001 și un Audi R5 din 2011.
În schimb la capitolul financiar, Liviu Neag dă bani cu împrumut la persoane fizice, sume considerabile, de ordinul zecilor de mii de euro. În declarația de avere regăsim un împrumut de 49.960 de euro, acordat unui anume Rusu Ioan.
Liviu Neag deține împreună cu soția titluri de stat în valoare de 271.000 de lei, în urma cărora a primit dividente de 9.000 de lei. Mai mult, soția lui Neag, Cornelia a încasat dividente de la societatea comercială Soranela Com SRL, între anii 2014-2019, suma de 300.000 de lei.