Justitie

I-a lovit oglinda unui biciclist turmentat și a ajuns în arest preventiv

Gelu Racolță, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Dej, a fost arestat preventiv ieri, după ce polițiștii au descoperit că acesta a fost autorul unui accident petrecut în urmă cu două zile. Anchetatorii susțin că Racolță a intrat în depășire și a lovit oglinda retrovizoare a unui biciclist turmentat, care s-a dezechilibrat și a căzut pe marginea drumului, în vreme ce șoferul și-a văzut de drum. Victima a fost ulterior transportată la spital, având o alcoolemie de 0.99 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Biclicistul a povestit că a fost lovit de mașină, iar polițiștii au derulat cercetări pentru a-l identifica pe autor. Așa se face că la câteva ore de la accident, Racolță a fost reținut, iar ulterior arestat preventiv. 

„La data de 4 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 59 de ani, din Dej, cercetat sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice. 
În fapt, în aceeaşi zi, în jurul orei 17.45, cel în cauză, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Dumbrava Roşie din municipiu, a fost implicat într-un accident rutier, ulterior părăsind zona, fără acordul poliţiştilor. 
Din primele date, cel în cauză, ar fi efectuat o manevră de depăşire a unui alt autovehicul şi a acroşat cu oglinda retrovizoare un bărbat de 51 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa cu o bicicletă, pe sensul opus. În urma incidentului, conducătorul auto a părăsit zona.  
Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La scurt timp, în jurul orei 19.00, conducătorul  auto a fost identificat de poliţişti, acesta refuzând testarea cu aparatul etilotest”, arată cei de la IPJ Cluj. 

Dejeanul a refuzat prelevare monstrelor bilogice, astfel că Parchetul Dej a cerut arestarea preventivă a acestuia pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. 

„ În baza art.227 alin.(1) Cod procedură penală respinge propunerea de arestare preventivă, iar în baza alin.(2) al aceluia?i articol, combinat cu art.202 alin.(1), (3) și (4) lit.d) Cod procedură penală, raportat la art.218, art.219 ?i art.223 alin.(2) din acela?i cod, dispune: – luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu fa?ă de inculpatul R. G.,, fără antecedente penale, urmărit penal în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej nr.837/P/2020, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art.196 alin.(2) și (2) Cod penal, părăsirea locului accidentului, prev. și ped. de art. 338 alin.(1) Cod penal și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. și ped. de art.337 Cod penal, totul cu aplicarea art.38 alin.(1) Cod penal, pe o durată de -30 – de zile, începând de azi, 05.10.2020, până la data de 03.11.2020, inclusiv. – Respinge, ca neîntemeiată, cererea apărătorului, cu privire la luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar”, se arată în soluția pe scurt. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *