Eveniment

Două persoane din Huedin, mamă și fiu, găsite decedate în locuința lor

Un polițist local din Huedin a descoperit două persoane decedate într-un imobil din localitate. Este vorba despre o femeie de 87 de ani și fiu acesteia de 63 de ani. 

”La data de 18 mai, în jurul orei 11.40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au fost sesizați de către un lucrător al Poliției Locale Huedin cu privire la faptul că într-un imobil din localitatea Huedin au fost găsite două persoane decedate. Polițiștii s-au deplasat la imobilul respectiv, găsind două persoane decedate, o femeie în vârstă de 87 de ani și fiul său, de 63 de ani, ambii din localitatea Huedin. Decesul celor doi a fost constatat de către un echipaj al ambulanței, iar în urma examinării sumare a cadavrelor, nu au fost observate urme de violență”, potrivit IPJ Cluj.

Trupurile urmează a fi transportate la I.M.L Cluj în vederea  efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte în care au survenit decesele celor doi.

În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *