Cei de la WeSport.ro au publicat o radiografie de actualitate, referitoare la situația cu „U” Cluj și problemele financiare ale clubului. Consiliul Local Cluj nu a virat încă suma de 3 milioane de lei, iar salariile jucătorilor au fost diminuate până în luna iunie. Să nu vă gândiţi că sunt lefuri generoase, cel mai mare contract e de 3.500 de euro, mai arată publicația.
UTA se revoltă că se schimbă regulile în timpul competiţiei, Rapid replică, Petrolul se bucură de şansa primită. Bine, dar „U” ce are de spus? Nici un cuvânt! Liniştea vine de la Cluj. Şi tot acolo îşi dispută întâietatea durerea, resemnarea, furia şi speranţa. Universitatea are 101 ani şi multe semne de întrebare care-i alungă zâmbetul. Aşa îi este scris, să nu aibă o viaţă tihnită. Abia se cicatrizează o rană că se deschide alta. „Şepcile Roşii” îşi amână revenirea în prima ligă şi trebuie să o ia din nou de la capăt. Din cauza managementului dezastruos din startul sezonului, „Simbolul unor inimi româneşti” s-a transformat în „Simbolul unor metehne româneşti” şi achită factura unui alt an irosit. Unii i-ar spune proiect ratat, dar ce s-a întâmplat cu colonia de portughezi ce a tranzitat Cluj Arena nu are de a face cu strategia, ci cu şmecheria balcanică.
Din tevatura ultimelor zile răzbate un singur motiv de satisfacţie: federaţia a întrerupt suferinţa Universităţii. După barajul cu Sibiul, totul a mers rău sau foarte rău pentru „Şepcile Roşii”. Candidata la promovare nu a fost în stare să prindă un scaun în play-off-ul ad-hoc cu 6 competitoare. A ajuns fără preaviz la categoria „Şi altele”. Hotărârea forului de la Bucureşti a găsit-o pe locul 14, iar, dacă sezonul nu ar fi fost oprit , retrogradarea nu era doar un ţărm îndepărtat. Corabia nu s-a redresat deşi au fost aruncaţi peste bord conducători, un grup de portughezi şi câţiva fotbalişti. Riscul unui naufragiu tulbura gândurile celor ce-i veghează fiecare respiraţie.
Griji financiare
E momentul analizei, o perioadă critică. Partenerii au întrerupt finanţarea când a început starea de urgenţă, iar acum îşi calculează bugetele şi îşi stabilesc priorităţile. Consiliul Local nu a virat încă suma de 3 milioane de lei, iar salariile jucătorilor au fost diminuate până în luna iunie. Să nu vă gândiţi că sunt lefuri generoase, cel mai mare contract e de 3.500 de euro. Un club din liga secundă încasează 25.000 de euro pe sezon din drepturile de televizare, astfel încât nu-şi poate creiona bugetul în funcţie de banii viraţi de televiziuni. Universitatea cheltuieşte 950.000 de lei pe an numai cu susţinerea Academiei. Fanii acuză că interesele politice nu eliberează echipa pentru a fi preluată de un investitor puternic. Primul nume la care vă gândiţi, Banca Transilvania, evită să se implice mai mult şi nici un om de afaceri clujean nu şi-a manifestat intenţia să cumpere Universitatea şi să o transforme din participantă în protagonistă. Trebuie gândită o strategie câştigătoare în funcţie de resursele ce nu se anunţă prea generoase.
Citeste continuarea pe WeSport.ro