Așa îmi vine să calc pe lege! Să calc pe ordonanțe militare așa cum Hristos a călcat pe moarte. Doar îmi vine! Este pentru prima dată în viața mea când nu voi fi la masă de sărbătoare și de Paștele catolic. Ce spun? Catolic, reformat, ortodox? Paștele e al nostru, al tuturor. Al meu, al tău, al fiecăruia care crede în el. Și în El.
Serios, nu știu să spun cum mă simt. Știu doar că mi-am adus de la Cluj la Oradea și haine de Paște. Da, eu încă am haine de Paște. Știți voi, câte o haină nouă, ca pe vremuri. Și pantofi cu toc. Of, tocurile! De când nu am purtat! Pentru necesități de bază, în proximitatea locuinței, nu se folosesc tocuri. Mi-am adus două rânduri din toate. Am sperat…
Pentru mine e Paște și acum. Pentru mine sunt și Floriile acum. Hristos vine. În aceeași duminică învie și și intră în Ierusalim. Ierusalimul e în noi. Iar Paștele propriu, al fiecăruia, e în fiecare dimineață când ne trezim, când, după somn, deschidem ochii și revenim la viață.
E Paște peste tot. Să înviem! Hristos ne dă lecții. Oameni buni, țineți minte ce a urmat după moarte? Învierea. Dar și mai important, ce a făcut primul lucru: s-a arătat celor dragi, s-a întâlnit cu ei! Exact ce ne așteaptă și pe noi după ce învingem și noi cel din urmă dușman, moartea, acum – coronavirisul.
Bat clopotele Învierii pentru catolici și reformați.
Pentru ortodocși și greco-catolici, asinul bate pasul, cu Isus pe spinare, care intră în Ierusalim ca să împlinească Scriptura.
Iar eu bat pas de defilare pe cadența ordonanțelor militare, în casă.
Să ne punem inimile să ne bată în același ritm de sărbătoare. Unii pentru alții. Toți împreună. De Florii, de Paști, de duminică.
Și, poate, să punem la bătaie 1 minut, pentru o rugăciune de mulțumire că suntem sănătoși și în viață și la final să spunem: Hristos a înviat!