In vizor

Măsurile luate de medicii de familie în contextul crizei coronavirusului

Cabinetele medicilor de familie sunt printre primel locuri în care oamenii ajung în cazul apariției unor simptome de răceală sau gripă. Dr. Emiliana Costiug, vicepreședintele Asociației Mdicilor de Familie Cluj a declarat că medicii recomandă clujenilor să evite pe cât posibil să se prezinte la cabinet, fiind oferite îndrumări prin telefon.

”Consiliem pacienții, am pus afișe, să nu vină neanunțați. S-a schimbat și structura anamnezei. Îi întrebăm pe toți dacă au fost plecați și din ce zone vin ca să știm cum să abordăm situația. Vârtsnicii pot să își scoată rețeta pe trei luni pentru o boală cronică, astfel încât să nu vină frecvent la medicul de familie. Ei pot să ridice medicamentele de la farmacie fracționat ca să nu plătească mult deodată, mulți dintre ei sunt pensionari și nu își permit să plătească medicamentele pe trei luni. S-a propus și varianta rețetei electronice, farmacia să o ridice direct din sistem, așa cum este și normal, să nu o mai listăm noi pe format hârtie,dar se pare că lucrurile nu se rezolvă atât de ușor pentru că e nevoie de card și noi de împiedicăm de acest card”, potrivit dr. Emiliana Costiug.

De asemenea, medicii de familie se implică în a oferi consultanță persoanelor care au călătorit în zonele de risc și se află în carantină la domiciliu.

”Consiliem persoanele izolate la domiciliu pentru că mulți dintre ei nu știau să completeze acel cehstionar, și nu știau ce e de făcut. Până să informeze DSP, noi îi informăm ce au de făcut. După 14 zile dacă au venit cu avizul de la DSP le eliberăm certificatul medical retroactiv pe codul de boală de carantină”; a menționat dr. Emiliana Costiug.

În prezent în județul Cluj sunt 582 de persoane izolate la domiciliu, 278 de persoane au ieșit din izolare, li s-au eliberat avize epidemiologice, 22 de persoane în carantină. Sunt două cazuri diagnosticate pozitiv pentru coronavirus. O femeie din Mureș, stabilă, fără complicații. Pacientul din Maramureș ameliorat clinic, dar încă pozitiv conform testării de ieri. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *