UPDATE.
Rezultatul votului:
1.438 participanți la vot
1.403 voturi valabile
1.026 voturi pentru Daniel David
377 voturi pentru Ioan Chirilă
35 voturi anulate
Daniel David este noul rector la Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Acesta ar fi obținut aproximativ 70% din voturile exprimate.
„Mă bucur că s-a întâmplat așa cum ne-am așteptat. Colegii au votat pentru o UNIVERSITATE de clasă mondială, care să joace pentru Cluj și România. S-a votat pentru deschiderea universitații spre societate și asta intenționăm să facem”, a declarat noul rector Daniel David.
Potrivit surselor Edupedu.ro, Daniel David a câștigat alegerile, cu peste 60% dintre voturi. Încă se numără voturile, iar procentul se înclină în favoarea lui Daniel David.
În prezent, rectorul UBB este, pentru al doilea mandat, Ioan Aurel Pop, care în 2018 a decis să cumuleze și funcția de rector, și funcția de președinte al Academiei Române.
“Într-o universitate world class, predarea trebuie făcută altfel, nu după formula: stai jos și scrie și te verificăm la examen!”, a declarat David, în cadrul dezbaterii organizate de UBB înainte de alegeri.
Daniel David (48 de ani) este prorector, din 2016, al Universității Babeș-Bolyai. A absolvit în 1996 Facultatea de Psihologie și Științele Educației la UBB, obținând titlul de psiholog licențiat. “Ultimii doi ani de studiu (1995-1996) au fost parcurși într-un singur an”, precizează acesta, în CV-ul său. În 1999 a obținut titlul de doctor în psihologie, cu lucrarea “Mecanisme inconștiente de reactualizare a informațiilor”. Până în 2002 a urmat studii postdoctorale la Albert Ellis Institute for Rational Emotive Behavior Therapy (REBT), în New York, SUA, și la Academy of Cognitive Therapy în SUA, precum și un program postdoctoral de cercetare și practică în psihologie clinică la Mount Sinai Medical Center, New York, SUA.
Din 2007 este profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, iar din 2008 la Mount Sinai School of Medicine în New-York, SUA.
David este directorul Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, autor al monografiei Psihologia poporului român – profilul psihologic al românilor apărută la Polirom. A fost Vicepreședintele Comisiei Prezidențiale pentru elaborarea și analiza politicilor în domeniile educației și cercetării, comisie condusă de Mircea Miclea și al cărui proiect a stat la baza legii educației 1/2011.
În 2008 a fost decorat de președintele Traian Băsescu “pentru merite în educație/cercetare cu gradul de Cavaler”.