Cel mai citit cotidian tiparit din Maramures, judetul de bastina al deputatului Gheorghe Simon, inscaunat de Marcel Ciolacu la presedintia PSD Cluj, publica in editia de vineri, cu tirajul cel mai mare, un interviu foarte interesant cu jurnalistul Liviu Alexa, cel care a condus filiala clujeana a PSD Cluj timp de 4 luni si care s-a opus in permanenta revenirii deputatilor tradatori din Pro Romania, Horea Nasra si Cornel Itu.
Alexa e cunoscut pentru faptul ca nu umbla cu „delicateturi” si isi pastreaza obiceiul si de aceasta data, oferind cateva informatii-bomba despre scopul venirii lui Simon la Cluj, durata vizitei, dar si despre impotenta politica a lui Simon in judetul de bastina unde primarii importanti nu il respecta, iar Gabriel Zetea, seful PSD Maramures, a predat municipiul Baia Mare penalului Catalin Chereches, scotand-o din jocurile unei candidaturi la primarie pe Sorina Pintea, morosanca ce a avut un mandat foarte bun la Ministerul Sanatatii. Sa citim si sa ne distram putin de jocurile absolut penibile facute de Ciolacu la Cluj prin Simon.
INTERVIU GLASUL MARAMURESULUI
„Jurnalistul clujean Liviu Alexa a fost numit în toamna seful filialei PSD Cluj postura din care a reusit dublarea numarului de voturi fata de europarlamentare si repunerea pe sine a unei filale deraiate si macinate de lene si tradari.
Toate acestea nu au fost însa suficiente pentru Marcel Ciolacu, presedintele interimar al PSD, care a decis înlocuirea lui Alexa cu deputatul maramuresan Gheorghe Simon, prieten de revelioane cu Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose si alti grei ai partidului. I-am adresat câteva întrebari lui Liviu Alexa, iar acesta a raspuns în cunoscutul sau stil, transant si plin de informatii.
Rep: Cum vedeti aceasta numire a deputatului Gheorghe Simon în locul dumneavoastra?
Liviu Alexa: Numirea lui Gheorghe Simon mi-a fost prezentata ca un act necesar de neutralitate, ca un arbitru special trimis din stratosfera PSD prostilor din PSD Cluj ca sa ne organizeze alegerile si sa ni le arbitreze ca si cum noi clujenii am fi nistre retardati ce nu stim sa ne conducem singuri.
Ma deranjeaza mai tare prezumtia lui Marcel Ciolacu ca noi am fi hoti si am fi fraudat alegerile. În fapt, numirea domnului Simon este un act brutal de interventie abuziva asupra vietii unei filiale locale. Marcel Ciolacu se comporta ca un dictator al PSD si asta doar pentru ca am avut curajul sa îl înfrunt si sa refuz primirea în filiala a unor deputati tradatori, a unor deputati care au parasit partidul la greu plecând la PRO România.
În particular, domnul Gheorghe Simon este o persoana faina, dar mandatul sau aici este de killer politic.
Rep.: De ce spuneti asta?
Liviu Alexa: Vreau sa remarcam de la început un lucru care oglindeste ipocrizia lui Ciolacu si a lui Simon. În sedinta CEX de la Bucuresti de saptamana trecuta nu s-a decis sub nicio forma schimbarea mea din postura de presedinte al filialei, ci numirea unui coordonator care si asa, ca vot, a însemnat doar 14 mâini ridicate în CEX.
La iesirea din sedinta, Marcel Ciolacu a mintit o tara întreaga spunând ca nu am fost schimbat, pentru ca mai apoi spre seara sa scuipe pe propriile declaratii de la amiaza si, tot în fata tarii, la un post important de televiziune, sa anunte ca nu mai sunt presedinte interimar. Rezolutia CEX a fost falsificata în câteva ore prin schimbarea declaratiilor ditamai presedintelui interimar.
Apoi, domnul Gheorghe Simon, la sosirea sa, a declarat ca este doar coordonator si în particular mi-a spus mie ca inca sunt presedintele filialei, dar ca este nevoie de un arbitru care sa organizeze alegerile ca sa nu trezim suspiciuni. Câteva zile mai târziu domnul Simon isi schimba declaratiile in presa locala si ne anunta ca are de gând sa ramâna mult si bine la interimatul filialei, implicându-se în mod neavenit în privinta strategiei pentru locale. Dintr-odata domnul Simon cauta candidati la Primariei si CJ, dintr-odata domnul Simon ne transmite public ca vrea sa recupereze integral întreaga sleahta de tradatori care au facut ca la europarlamentarele de anul trecut, pe care tot Simon le-a coordonat, Clujul sa ia cel mai prost scor din istoria sa.
Mai mult, domnul Simon, si este dreptul lui, dar si al meu sa remarc, are întâlniri diverse cu membri ai PRO România sau cu protejati ai grupului de la Cluj, stabilind o agenda paralela partidului de care eu m-am straduit sa scap. Eu am fost trimis de Dancila sa distrug blaturile politice, Simon a fost trimis de Ciolacu sa le reinitieze.
Lui Simon nu îi pasa de sutele de membri care au venit si revenit în PSD. Lui Simon nu îi pasa de munca noastra din ultimele patru luni si sterge cu buretele realizarea noastra cea mai importanta, aceea ca am reusit sa spalam numele PSD în Cluj Napoca, oras considerat fief al dreptei.
Rep.: De ce a fost nevoie de domnul Simon la Cluj, aveati stabilita prin decizia CEX o coordonare regionala în persoana domnului Gabriel Zetea presedinte PSD Maramures, si a domnului Radu Moldovan, presedinte PSD Bistrita-Nasaud.
Liviu Alexa: Si aceasta nuanta pentru domnul Ciolacu si conducerea colectiva este apa de ploaie. A trecut peste Gabriel Zetea si Radu Moldovan pentru ca lui Ciolacu nu îi pasa de ei. Mai trist e ca la Biroul Permanent National de luni, unde Radu Moldovan a lipsit motivat, domnul Zetea a tacut mielusel, acceptând slugarnic cele întâmplate. Si asta e tare trist si arata mult despre cei ce conduc azi partidul.
Rep.: Îl atacati fatis pe domnul Zetea?
Liviu Alexa: A spune adevarul nu înseamna sa ataci pe cineva. În locul domnului Ciolacu, as fi trimis o persoana atât de eficienta ca domnul Ghita Simon sa repare mai întâi filiala PSD Maramures, unde domnul Zetea a facut rezultate foarte proaste atât la europarlamentare, cât si la prezidentiale. Probabil ca domnul Simon, în loc sa îsi dea cu parerea despre alegerile locale din municipiul Cluj-Napoca, ar trebui sa ne spuna mai intai de ce Gabriel Zetea a facut blat cu Catalin Chereches, alungând-o pe Sorina Pintea din candidatura.
De ce Zetea nu face conferinte de presa adevarate de peste trei ani, închizând partidul? Câti membri noi au intrat în PSD la judet si la municipiu in Baia Mare în ultimii trei ani? Care este strategia de contracarare a lui Chereches? Niciuna, va spun eu, caci Zetea e sluga care, atunci când Catalin Chereches era în arest la domiciliu, mergea umil sa ia notite de la stapânul sau.
Acestea sunt realitatile de la Maramures în PSD si va dau în scris caci acest interviu va ramâne. PSD va pierde rau de tot în acest judet si, cu Simon la cârma Clujului, PSD va fi îngropat si acolo dupa ce începuse sa renasca. Singurul câstigator va fi domnul Simon care îsi va autoasigura un mandat de parlamentar de Cluj sa fie bine, ca sa nu îi fie rau.”.