Ca și în cazul UNTOLD, în cazul Tarnița, cazul OPC și în numeroase alte situații, Organizația Județeană Cluj a Partidului Ecologist Român și-a făcut datoria față de cetățeni și mass-media, luând atitudine, făcând solicitări în scris, în temeiul prevederilor legale în vigoare. În urma unui demers laborios pentru aflarea adevărului, care a necesitat o doză semnificativă de consecvență, răbdare și perseverență, vă prezintă răspunsurile instituțiilor implicate în fenomenul concesiunilor fondurilor forestiere aflate în proprietatea unităților administrativ-teritoriale din județul Cluj.
Astfel, P.E.R. Cluj a sesizat și a urmărit subiectul, mergând până la capăt în demersul de aflare a adevărului, sesizând mai multe instituții publice care, bineînțeles, din nepăsare și indiferență totală față de sănătatea persoanelor și față de distrugerea naturii, au răspuns astfel: unii ne-au înștiințat că vor răspunde în termen de 30 de zile, fără să mai revină ulterior cu un răspuns (Instituția Prefectului Județului Cluj), unii ne-au dat un răspuns doar după insistența noastră (Garda Forestieră Cluj); alții au răspuns că vor face verificări în anul 2020 (Curtea de Conturi). De asemenea, deși întrebările vizează aspecte clar definite, concrete, instituțiile răspund prin redarea unor texte de lege (Consiliul Județean Cluj), prevederi legale care uneori sunt redate doar parțial și scoase din context (ANAF).
Prejudiciile produse (cel puțin cele identificate de Garda Forestieră Cluj) nu au fost create de către un inamic invizibil, de o mafie a lemnului, căci aceasta nu există.
Prejudiciiile create în județul Cluj legat de fondurile forestiere au fost girate de-a lungul timpului de către politicieni, mai exact de toți președinții de filiale județene ale partidelor politice, care au numit pe criterii politice conducători ai instituțiilor publice, care, la rândul lor, au numit politic șefi de ocoale silvice, care, la rândul lor, au angajat pădurari supuși sau i-au preluat pe cei cunoscuți că au participat anterior la această activitate, care asigură finanțarea partidelor politice și a tuturor campaniilor electorale.
Acestora li se adaugă alte persoane numite în funcție pe criterii politice și îndatorate celor care le-au desemnat, persoane din conducerea structurilor ISCTR și a unităților de poliție, instituții care au atribuții de a opri în trafic și verifica marfa transportată în camioane.
Astfel, lemnul nu putea fi tăiat din pădure și transportat fără aportul celor mai sus menționați.
Mai subliniem faptul că instituțiile statului au îndatorirea să răspundă în termen de 30 zile de la solicitare.
Deoarece toate aceste instituții sunt conduse de către persoane al căror salariu este plătit din banii contribuabililor, le amintim că ele trebuie să își desfășoare activitatea în folosul cetățenilor județului Cluj, să respecte termenele prevăzute de lege și, cel mai important, să aplice cu strictețe prevederile legale în activitatea pe care o desfășoară.
Partidul Ecologist Român – Organizația Teritorială Cluj dorește trezirea conșiinței atât în cetățenii din județul Cluj, cât și a instituțiilor, aplicarea legii în mod riguros, un tratament nediscriminator din partea autorităților față de cetățeni, transparență, ca autoritățile și instituțiile publice să funcționeze în Lumină și în Adevăr.
De asemenea, Partidul Ecologist Român – Organizația Teritorială Cluj dorește ca Municipiul Cluj-Napoca să fie curat, civilizat, evoluat, oxigenat, aerisit, verde.