Un accident rutier s-a produs astăzi la intersecția străzilor Dunării și Între Lacuri, din Cluj-Napoca. Cinci persoane au ajuns la spital. Călătorii dintr-o mașină implicată în accident mergeau la nuntă.
„O autospecială de primă intervenție și comandă și două echipaje SAJ au intervenit pentru a acorda asistență medicală de urgență ca urmare a unui accident rutier care a avut loc la intersecția străzilor Dunării și str Între Lacuri, din municipiul Cluj-Napoca.
Pompierii au găsit la locul accidentului două autoturisme care au fost implicate în accident, din care erau ieșiți pasagerii. A fost acordat primul ajutor calificat persoanelor implicate în accident până la sosirea echipajelor SAJ, după care au sprijinit personalul medical pentru a acorda asistență medicală pentru cinci persoane implicate în accident, care au fost ulterior transportate la spital cu afecțiuni ușoare”, au transmis reprezentanții ISU.