… sa nu ai incredere in nimeni, imi provoci prea multe batai de cap, nu te mai comporta ca un copil, vezi ce frumos vorbeste in germana Alexandru, tu ce nu poti invata ca el?, sa nu ai incredere in barbati, sa nu ai incredere in nimeni, du-te la ma-ta ca semeni cu ea maxim, esti prea mic sa incerci asta!, nu fa pe smecherul cu mine, nu mai visa la cai verzi, nu te voi parasi niciodata, am imbatranit, fa ce vrei cu viata ta, tu crezi ca ar trebui sa il parasesc pe tata?, am facut atatea sacrificii ca tu sa ai o educatie si tu uite ce faci: fumezi, ai luat nota 7, nota paduchiosilor, al lui Dobrescu ia 10 si nu are posibilitatile noastre, boule!, nu rade la masa, nu calca pe bordura ca o sa pici, nu fugi ca un bezmetic pe langa caine
si ajungi la 35 de ani si nu stii ce te-a lovit. in „sertarasele” trecutului stau mici bombe de durere ce explodeaza prin simpatie. cea mai distructiva simpatie.
traumele provocate de comportamentul eronat al parintilor sunt bombe cu explozie intarziata.
teama de abandon, lipsa de sustinere, lipsa de afectivitate, un eveniment precum divortul sau moartea unui parinte, un gest de umilinta al unui parinte peste care crezi ca ai trecut usor, anxietate indusa, atacuri de panica, pierderea valorilor personale, simptome disociative precum deficitul de atentie sau nevoia de atentie, nevoia de spleen sau nevoia de compatimire, conflictele intrapsihice, toate astea va vor atinge some day, mai ales pe cei din generatia mea – 1975 – 1982.
am avut fiecare dintre noi niste parinti cretini sau putin educati sufleteste – cu cateva tipologii, nu multe, dar pregnante – tatal dur si intransigent, tatal alcoolist si violent, mama alcoolista si victima, mama nefericita cronic, parintii isterici, parintii cu sindromul „singuri, dar impreuna”, mama femme fatale, tatal – regele delegatiilor, mamica buna la suflet si betiva, tatal mort si mama etern neconsolata, mama moarta si tatal ce aduce in casa o curva – in fine, cei ce aveti varsta mea imi intelegeti limba.
eu am crescut profund furios, de mic impovarat de grija zilei de maine. am crescut gasindu-mi singur explicatii pentru misterele vietii si autoeducandu-ma spiritual. am crescut adeseori nesustinut sau sustinut de straini. am crescut neinteles si abandonat oarecum din cauza nivelului de inteligenta pe care il aveam. am crescut cu o dorinta cronica sa scap din cacat.
si toata furia asta, si toate ingrijorarile astea, si toata lipsa asta de sustinere, au dainuit multi ani. ochi pentru ochi si dinte pentru dinte? hahaha, am dus totul si mai departe. pe un unchi care m-a jignit si alungat din casa fiindca nu adusesem si eu ceva firfirei la intretinere, desi stia ca sunt amarat si ca nu am, nu l-am mai vazut nici macar la moartea lui, in sicriu. am perioade de ani de zile in care nu vorbesc cu putinii mei, foarte putinii mei membri ai familiei. unora nu le voi ierta abandonul niciodata.
acum, ca am un copil, inteleg si mai bine ca nu am gresit pisandu-ma pe cei care m-au abandonat. un copil are nevoie enorma de incredere si de iubire din partea parintilor, si acest ghidaj delicat nu trebuie sa inceteze niciodata. stiu, nu trebuie sa se transforme in vampirism energetic, dar, hei, dragi parinti de 70 de ani, de cand e naspa sa le spuneti copiilor vostri „te iubesc?”. am vazut parinti rusinati ca pruncii lor nu au reusit la facultate sau ca au divortat sau ca au ajuns la parnaie. i-au repudiat, ca si cum, daca baiatul a ajuns la parnaie nu mai e copilul lor. baga-mi-as ciocanul in ei pseudoparinti.
si toata furia mea inca mai are peak-uri. dar am gasit un om minunat care ma ajuta sa imi calmez gastritele sufletesti. un om care m-a invatat sa am incredere macar in el, ca om, macar in ea, ca femeie, daca nu in restul lumii.
am trecut prin multe in viata mea: agonii, extaz baroc, 5 lei in buzunar sau multi bani pe masa sau in cont, umilinte, recunoasteri, socuri si contrapuncte ale vietii la nivel de SF, si dupa tot ce am trait, am cateva lucruri care raman importante dupa ce scutur sita, cele mai valoroase si, veti vedea, total nemateriale:
stima de sine, iubirea asumata pana la capat, riscul, sexul, umorul, visele si incercarea cat mai constienta de a trai viata realist si cinic, fara ponei roz si basini de printese, puterea de a ajuta, puterea de a dobori.
Nu sunt crestine toate aceste valori, stiu, dar ma doare in cur de puristi si fetitele care tin pula cu penseta.
sunt aproximativ aceleasi valori pe care le are si ea, fiindca nu pot sa ne placa aceleasi cacaturi si sa avem o viata copycat. insa avem acelasi iOS in sange si, de acum, un proiect lego nou, care are nevoie mereu de piese noi, de ajustari, un proiect fara instructiuni (si daca existau, le aruncam la cos), un om mic ce are incredere maxima in noi si care ne-a invatat cum se rade sanatos si fara motiv in mijlocul zilei.
de ce am scris randurile astea? fiindca ma gandeam la niste oameni fara coaie sau ovare care isi bat joc de destinele altora, care fac copii sau se casatoresc si apoi isi parasesc copiii sau partenerii ca si cum ai da un sms la Romanii beau ciment.
oamenii de genul acesta sunt niste parliti ce inca nu au ars, dar a caror blana neepilata, cand va incepe sa arda de la depresie sau singuratate, le va imputi iremediabil sufletul.
nu exista pacat mai mare decat sa futi destinul cuiva dupa ce ti-ai asumat responsabilitatea ca il vei creiona, ca vei participa la devenirea lui. nu exista explicatii pentru asta, ci doar un caracter fetid, plin de sebum statut, care se strange ca un chist pe traheea ta.
norocul celor parasiti, daca poate fi numit noroc, eu zic ca da, e ca loteria vietii are mai multe trageri.