Focus

Bolojan, DA, Boc, BA: de ce municipalitatea nu a marcat cum se cuvine memoria victimelor Holocaustului la Cluj?

Prinsă în hora evenimentelor festive, municipalitatea clujeană pare să fi uitat de însemnătatea pe care o are Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului în România. În condițiile în care Sinagoga Neologă de pe strada Horea a fost vandalizată în iunie 2017, prin însemne și mesaje cu caracter antisemit înscrise pe zidul acesteia. 

Pe peretele Sinagogii au fost scrise cu spray cu vopsea neagră două mesaje, „Holocaust never happened” şi „Toate cele bune :)”, precum şi o stea a lui David cu vopsea roşie, care este tăiată.

Atunci, în iunie 2017, Președintele Comunității Evreiești din Cluj-Napoca, Robert Schwartz, a semnalat gravitatea acestui gest:

”Sesizăm luni Poliţia şi alte autorităţi competente după ce pe Sinagoga Templul Memorial al Deportaţilor Evrei din Cluj-Napoca au apărut, în acest sfârşit de săptămână, inscripţii antisemite, prin care se neagă Holocaustul şi o stea a lui David tăiată. Nu găsesc cuvinte, este un caz grav. Sinagoga se află pe o arteră circulată, trece multă lume pe acolo, şi nici poliţiştii nici jandarmii nu au văzut nimic. Mesajul cu negarea Holocaustului este prea mult. Nu vom putea curăţa sau spăla aceste mesaje ci va trebui să vopsim peste ele cu o culoare apropiată de cea originală”, a spus Schwartz.

Sinagoga Templul Memorial al Deportaţilor Evrei de pe strada Horea din Cluj-Napoca este monument istoric şi a fost construită în anul 1887.

CITEȘTE ȘISă redescoperim Clujul cu ajutorul noii generații: sinagoga de pe Strada Horea, templu memorial al deportaților evrei

Iată, spre exemplu, mesajul postat ieri de către primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan:

”Muzeul Orașului Oradea și Comunitatea Evreilor din Oradea marchează azi Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în spațiul muzeal dedicat Istoriei Evreilor din Oradea, din Sinagoga Aachvas Rein de pe strada Primăriei nr. 25.

Marcarea acestei zile a fost decisă prin Rezoluția numărul 60/7 adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Națiunilor Unite (ONU) la data de 1 noiembrie 2005. Amintirea victimelor Holocaustului, aproximativ 6.000.000 de evrei, 200.000 de romi, 250.000 de persoane cu dizabilităţi şi 9.000 de persoane aparţinând minorităţilor sexuale, trebuie ţinută vie, iar educaţia tinerelor generaţii trebuie îndreptată spre toleranţă şi non-discriminare, pentru ca astfel de crime să nu mai aibă loc nicăieri, niciodată”, notează primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, pe pagina personală de socializare.

click foto pentru imagine completă

Din câte se pare, Alianța Vestului nu s-a sincronizat pe acest subiect sub nici o formă. Din care înțelegem, că din Alianța cu pricina doar Ilie Bolojan mai știe ce face.

La acest capitol, pe o temă extrem de sensibilă și care ar fi meritat să fie adusă în atenția publicului, tocmai pentru a descuraja orice porniri cu caracter antisemit, pentru a demonstra că un oraș precum Cluj-Napoca păstrează intactă memoria victimelor Holocaustului, municipalitatea clujeană a omis să reacționeze..

Iar luni, 28 ianuarie, va avea loc „Ziua porţilor deschise” la Muzeul Documentar al Holocaustului din Nordul Transilvaniei, din cadrul Institutului de Iudaistică şi Istorie Evreiască „Dr. Moshe Carmilly” al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Evenimentul este conceput pentru grupuri de elevi din unităţile de învăţământ preuniversitar clujean, cu ocazia celebrării la Cluj-Napoca a Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Iar municipalitatea clujeană are prea puțin de-a face cu acest eveniment.

Iar Emil Boc, cel mai luminat dintre primarii din România, nu a găsit cu cale să adreseze un mesaj în acest sens.

E drept, după ce a sărbătorit ziua de naștere a actorului clujean, Florin Piersic, Emil Boc nu și-a mai amintit de o zi cu însemnătate istorică, precum cea de ieri.

Păcat, mare păcat că edilul clujean vizitează adăposturile de câini, își face publicitate prin intermediul proiectelor reușite realizate de diverse asociații, dar nu a găsit un locșor pe pagina sa de socializare pentru a adresa câteva cuvinte cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului în România.

Nici viceprimarul Dan Tarcea nu știe sau nu a semnalat însemnătatea zilei de 27 ianuarie 2019, pentru a comemora amintirea victimelor Holocaustului. Acesta pare prins doar în lupta politică dintre partide. 

Cam din astea au loc în orașul comoară, orașul care e primul atunci când este vorba de vreo sărbătoare oarecare sau de tăiat panglici, de făcut puțintică reclamă pe seama digitalizării orașului. 

Dar, din păcate, tehnologia și memoria nu se prea împacă în Cluj-Napoca. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *