Conform unui proiect de lege aprobat de Parlament și care urmează să fie promulgat de Președinte, începând de la 1 ianuarie 2019, perioada în care amenzile de circulație vor putea fi achitate la jumătate va fi extinsă de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare. În acest caz, Guvernul urmează să adopte normele metodologice de aplicare a legii. Pentru plata amenzilor la nivel național va fi instituit un sistem electronic, precum și un sistem unic de plată, notează profit.ro
Excepțiile în acest sens vor putea fi stabilite prin legi speciale numai dacă termenele de plată vor fi mai mari de 15 zile. Decizia finală prevede faptul că perioada în care amenzile de circulație pot fi plătite la jumătate va fi extinsă de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare. De asemenea, noul proiect de lege adoptat, prevede faptul că procesul-verbal de contravenție constituie și înștiințare de plată, fără a mai fi necesară întocmirea unui document distinct, având în vedere că actul de constatare conține suficiente date pentru efectuarea plății.
Procedura propusă prin proiectul de lege va fi utilizată pentru amenzile contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice, aplicate conducătorilor de autovehicule. Pe măsura dezvoltării sistemului informatic, legea va putea fi aplicată și pentru alte amenzi contravenționale.
Achitarea în numerar se va putea realiza la orice unitate a Trezoreriei Statului, la casieriile unităților/ subdiviziunilor administativ-teritoriale sau la alte entități care se stabilesc prin normele de aplicare a legii indiferent de domiciliul persoanei fizice sau sediul persoanei juridice. Plata amenzilor în condițiile noii legi va elimina obligativitatea pentru plătitor de a face dovada plății către agentul constatator sau organul din care acesta face parte, conform profit.ro
Acest lucru va fi posibil prin constituirea unui cont unic deschis la Trezoreria statului, destinat încasării amenzilor contravenționale; instituirea obligației utilizării seriei de evidență unică a procesului-verbal de constatare a contraventiei și de aplicare a sancțiunii; instituirea titlului de creanță electronic cuprinzând datele din procesul-verbal, precum și prin instituirea sistemului informatic de gestionare a titlurilor de creanță electronice.
După cum subliniază profit.ro, ”Opoziția a reclamat că, prin instituirea acestui cont unic, bugetele locale vor înregistra întârzieri la încasarea amenzilor. Proiectul de lege prevede că în termen de 48 de ore Trezoreria este obligată să vireze sumele ce revin autorităților locale, dar parlamentarii opoziției arată că nu există nicio măsură sancționatorie prevăzută pentru cazurile în care Trezoreria întârzie. Reprezentanții puterii arată însă că sumele încasate din amenzile de circulație vor fi virate automat bugetelor locale, autoritățile locale fiind obligate să transfere în sistemul informatic național doar informațiile despre încasările efectuate la casieriile proprii”, menționează publicația citată.
Proiectul de lege a fost aprobat miercuri, prin vot final, de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională a Parlamentului, și va fi transmis președintelui Iohannis spre promulgare.
sursa foto: candexpira.ro