Din oras

Primăria vrea două parkinguri supraterane, care ar reduce numărul de locuri de parcare în cartierul Gheorgheni. Cetățenii sunt nemulțumiți și vin cu propuneri total diferite

În cartierul Gheorgheni, pe aleile Azuga și Padiș ar urma să se construiască două parkinguri supraterane. Propunerea inițială a Primăriei vizează desființarea a 958 de locuri de parcare și crearea a 909 locuri de parcare noi prin ridicarea parkingurilor. Cetățenii sunt total nemulțumiți și propun cu totul alte soluții: fie lucrurile rămân așa cum sunt, fie se face parking subteran.

Două parkinguri supraterane vor fi construite în cartierul Gheorgheni, în zona complexului Diana și Poliției Rutiere. Acestea vor fi cu subsol, demisol, parter, două etaje și terasă, potrivit propunerii proiectantului. Construirea parkingurilor este motivată în felul următor: se parchează pe alei, vizitatorii care merg la Poliția Rutieră nu au unde să parcheze, există strangulări ale unor străzi, nu există piste pentru biciclete.

Proiectantul propune eliminarea garajelor, instituirea unui sens unic pe aleea Văleni, construirea a două parkinguri pe Padiș și Azuga, rezolvarea problemei din zona Hermes și a vizitatorilor la Poliția Rutieră, crearea unei alveoli pentru transportul public pe strada Liviu Rebreanu.

Potrivit proiectului, în zonă sunt 1667 de apartamente. Se propune ca cele 337 locuri de parcare clandestine să se desființeze, cele 258 de garaje să fie desființate plus cele 363 de locuri  de parcare legale să fie desființate. Totalul locurilor de parcare desființate este de 958, de unde rezultă un deficit de 758 de locuri de parcare.

Prin construirea celor două parkinguri supraterane vor fi create 625 de locuri, la care se adaugă 132 locuri de parcare pe aleea Văleni, plus 132 care se păstrează pe Septimiu Albini. Rezultă că se vor crea 909 locuri de parcare.

Conducerea Primăriei este nemulțumită de propunerea proiectantului în ceea ce privește numărul de locuri de parcare, mai ales că la o discuție anterioară s-a propus să nu se desființeze locurile de parcare legale.  

“Nu am putea să le oferim cetățenilor măcar același număr de locuri de parcare? Dacă vrem să facem trei parkinguri trebuie să le gândim unitar. Aceasta este părerea mea ca cetățean. De ce vă apucați de treabă dacă nu aveți temele făcute, veniți în fața atâtor cetățeni cu așa propunere? 1600 de apartamente sunt în zona vizată de cele două parkinguri, deci trebuia să se creeze 1600 de locuri de parcare”, a comentat primarul Emil Boc, în cadrul unei dezbateri publice, care a avut loc marți.

Viceprimarul Dan Tarcea a subliniat faptul că inițial nu s-a pus problema desființării celor 363 de locuri de parcare legale.

“La ultima discuție am propus să nu desființăm cele 363 de locuri de parcare legale și dacă le desființăm ca să facem un parking de 150 de locuri atunci am aruncat banii pe geam, nu am făcut nimic. Una discutăm în comisia mică și alta facem în comisia mare”, a spus Tarcea.

Nemulțumirile cetățenilor sunt mari, unii dintre aceștia chiar resping total construirea celor două parkinguri.

“Traficul este insuportabil pe Albac, mai ales dimineața, deci este clar că trebuie făcut ceva. Aș vrea să evităm situația de pe strada Fabricii, unde apartamentele care sunt lângă parking nu mai au deloc lumină. Eu cred că putem să ne ducem 30 de metri sub pământ ca să facem un parking subteran și deasupra să facem un spațiu verde foarte frumos amenajat. Mai am o soluție: renunțăm la toate parcările, dar pe proprietatea privată din spatele aleii Văleni, înspre Borhanci să o cumpărăm și să construim o parcare care să preia locurile de parcare din zona Diana, Septimiu Albini și partea cealaltă dinspre Borhanci”, a afirmat Aurel Neamțu, unul dintre locuitorii din vecinătatea proiectului.

Primarul a precizat că trebuie discutate costurile unui parking subteran și abia după aceea să se ia o decizie.

“Acel teren este stațiune pomicolă, doar prin lege poate fi desființat statutul unui teren, dar mă îndoiesc că se va face acest lucru. Trebuie să vedem care sunt costurile pentru un parking subteran și abia după aceea să discutăm”, a punctat Boc.

Proiectantul a precizat că distanța dintre blocuri și parking este de minim 15 metri și că nu vor fi umbrite în niciun fel clădirile, urmând să fie făcute și studii de însorire.

O parte din cetățeni propun să nu se construiască deloc parking pe motiv că o asemenea construcție nu își are locul între blocuri.

“Ați vorbit cu oamenii din zonă? Prima dată când faci ceva vorbești cu oamenii și după aceea te duci și numeri copacii și ridici ziduri. Nu mi se pare corect cum se face proiectarea în România. Oamenii nu își doresc lucrul acela, dar am impresia că Primăria nu ține cont de părerea oamenilor. Eu am fost în străinătate și nu am văzut parkinguri supraterane între blocuri. Eu propun să rămână așa cum este acum”, a declarat Mircea Seuca, un alt cetățean care locuiește în vecinătatea viitoarelor parkinguri.

Primarul le-a promis cetățenilor că se va ține cont de propunerile lor.

“Trebuie să vedem ce înseamnă costuri suplimentare dacă vom construe subterane și apoi vom prezenta răspunsul în comisie. Trebuie să ținem cont de toate observațiile și concluziile vor fi prezentate într-o ședință din februarie. Apoi vom vedea cum vom merge mai departe și dacă vom merge mai departe. Noi vrem să facem proiectele în parteneriat cu cetățenii, vrem să mulțumim majoritatea cetățenilor și să ținem cont de recomandările specialiștilo”, a concluzionat Boc, la finalul dezbaterii publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *