Din oras

Deșeul cu față umană, violatorul din noaptea de Revelion, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Nemernicul în vârstă de 29 de ani din Cluj-Napoca care a violat o tânără în noaptea de Revelion a fost arestat preventiv.

“La data de 3 ianuarie, bărbatul în vârstă de 29 de ani, din Cluj-Napoca, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale fată de suspect, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și furt calificat, iar ulterior a fost prezentat judecătorului de drepturi si libertăți care a dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 30 zile”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

La data de 3 ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au reţinut pentru 24 de ore un bărbat, de 29 de ani, din Cluj-Napoca, bănuit de comiterea infracţiunilor de viol şi furt calificat.

Emil Berki a violat o adolescentă în noaptea de Revelion, în scara unui bloc din cartierul Mărăști, i-a furat telefonul mobil și a dispărut. Timp de 2 zile a stat ascuns, profitând și de faptul că anchetatorii au dat publicității un clip și fotografii necalare cu acesta. Știri de Cluj a publicat marți seara fotografii în care agresorul putea fi recunoscut foarte ușor, astfel că în dimineața de miercuri Emil Berki a fost reținut de poliție. Agresorul a fost prins la un magazinul alimentar din Mărăști, unde fusese filmat. El a încercat să îi convingă pe reprezentanții magazinului să înlăture din mediul online fotografiile cu el. Patronii au decis să cheme poliția, cu toate că Emil Berki susținea că este nevinovat și că el deține dovezi că nu este autorul violului.

Culmea, după ce a fost dus la Poliție, suspectul până în acel moment a recunoscut tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *