Anul acesta s-a văzut cel mai bine că ne lăsăm mulşi, tunşi și mergem cuminţi la tăiere, chiar dacă “baciul” este atât de beat sau idiot încât ne aruncă în prăpastie. Și sunt din ce în ce mai convins că oaia aia pe care o pomenim în “Mioriţa”, este cel mai mare duşman al românilor.
De ce? Daea (produsul spume cu laude pentru cine ni l-a pus ministru)!
Dar să o luăm metodic: ce o fi avut în cap şi ciobanul ăla (cel din Miorița, nu cel ajuns ministru)? Cum să stai să te uiţi în gura unei oi, când toată lumea ştie că este printre cele mai tâmpite vietăți lăsate de Dumnezeu pe pământ? Şi după aia, să mai pui şi pe versuri povestea aia care miroase de la o poştă a zoofilie?
Până la urmă vă daţi seama cât de beat (sau pe ciuperci, sau ce naiba se fuma pe atunci) trebuie să fi fost ciobanul ăla care vorbea cu oaia, vedea nuntaşi „brazi şi păltinaşi”, „paseri lăutari, păsărele mii şi stele făclii”? Trebuie să fii praf, “muci”, varză, pentru asemenea viziuni. Iar mohorul de la marginea drumului nu știu dacă dă senzaţii din acestea.
Balada „Mioriţa” este până la urmă o elegie – tristă ca orice operă de gen. Și cred că prea multă toceală-n liceu pe aceasta, generație după generație, a dus la tocirea creierului poporului, altfel nu-mi explic cum de, în ultimii ani, ne-am transformat prezentul în istorie și istoria în elegie. Am început să ne comportăm ca oile, să mergem acolo unde ne mână ciobanul, chiar dacă baciul este atât de beat sau idiot încât ne aruncă în prăpastie.
Câte o oaie mai oportunistă îi mai şopteşte câte ceva „drăguţului bace” şi ajunge în scurt timp multimiliardară, cu afaceri numai la stâna statului, cu trusturi de presă, făcând jocurile şi implicându-se în competiţia dintre ciobani.
Iar oaia pârâcioasă nu se mulțumește numai cu îmbogăţirea și cu traiul pe brânza făcută cu statul, ar vrea pieirea întregii turme: tunderea la piele, mulgerea până la secătuire, ținerea numai în țarc. Iar turma nici măcar nu este capabilă să îşi dea sema de asta şi nici să reacţioneze pentru a se salva de oaia hrăpăreață și turnătoare pe al cărei stăpân nici nu îl știm.
Pentru că de aia e turmă, formată din oi, cele mai proaste vietăţi pe care le-a lăsat Dumnezeu pe pământ. Dați-i turmei ceva cu talangă în față și se va duce otova după acel ceva (berbece, măgar, oaie).
Atacul pe care clasa politică aflată la conducerea României știm că îl dă (și un nou asalt se pregătește) asupra justiţiei este un gest normal, aş putea spune instinctual. Infractorii strâns uniţi în jurul marilor puşcăriabili încearcă să-şi salveze libertatea şi averile adunate prin jefuirea ţării. Ei sunt la putere, pot să facă asta şi acţionează mânaţi de instinctul de conservare.
Pesimismul poveştii vine din partea turmei, a electoratului, a românilor de rând care nu dau cu pietre după tâlhari nici măcar după ce au fost tâlhăriți (și se împlinesc 28 de ani de la prima tâlhărire a acestui popor de către “noile” “miorițe” ale vechilor ciobani).
Pot să accept că, disperaţi de criza prin care trece așa-zisa noastră clasă politică, românii au stat acasă și au lăsat să fie votat majoritar PSD. Vorbim despre nemulţumiri legitime: ca la sportul de performanță, faptul că nu există o școală care să creeze performeri, se vede și-n mizeria de politică din România, în ce neisprăviți sau fosile vedem în prim planul acestei “politici”.
Accept chiar şi procentul uriaş cu care s-a votat PSD: era momentul să se vadă mizeria în întreaga sa splendoare, acest partid să nu mai poată să disimuleze neputința îndeplinirii celor promise prin scuza că alții nu-i lasă.
Dar nu pot să accept ce s-a întâmplat în ultimul an: cum Liviu Dragnea a transformat România într-un județ în care el poate să-și facă de cap așa cum își făcea pe vremea când conducea discreționar Teleormanul.
În fine, vorbim despre mizeria morală din politica românească și despre apatia mioritică a poporului român. Oricum, zilele acestea, doar sarmaua, jumerile, cârnațul și vinul îi fac conștiința să îi tresalte existențial: or fi fiind îndeajuns? Au să aibă ce pune pe masă?
Stăm şi admirăm cerul înstelat, căutând “nuntașii”: „munţii mari, paseri lăutari, păsărele mii şi stele făclii”. Nici măcar „măicuţa bătrână, cu brâul de lână”, nu ne mai scoate din letargia contemplativă pentru că se găseşte un descreierat prin Vrancea care să o violeze înainte de a o trimite la MAT după o litră de răchie.
Nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla în România după ce ne va însura Dragnea cu o „mândră crăiasă, a lumii mireasă” şi la nunta noastră „va căde o stea”… Direct de pe Kremlin în ograda noastră.