Premierul ultra-conservator al Ungariei, Viktor Orban, va fi prezent la sfârșitul acestei săptămâni la Cluj cu ocazia festivităților prilejuite de de comemorarea a 500 de ani de la reforma protestantă, eveniment organizat de Eparhia Reformată din Ardeal.
Conform programului, sâmbătă, 30 septembrie, Viktor Orban va participa, de la ora 11.00, la o slujbă ce se va desfăşura în Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu, din Cluj Napoca.
De la ora 12.00 va fi prezent la evenientul de dezvelire a bustului episcopului reformat Szasz Domokos, amplasat în cadrul Facultăţii de Teologie Reformată. Tot în cadrul acestei facultăți se va inaugura și Muzeul Reformat din Transilvania, urmând să fie dat în folosinţă un nou teren de sport.
Duminică, premierul Ungariei va ajunge și în comuna Florești, pentru a participa la slujba de sfințire a unei biserici reformate. Această biserică a fost finaliztă recent, iar autoritățile de la Budapesta au cofinanțat lucrările de construcție cu 160 de milioane de forinți.
Informațiile privind vizita lui Orban în România sunt disponibile în programul evenimentului orgnizat de Eparhia Reformată din Ardeal.
Potrivit sursei citate, vizita premierului maghiar va continua la Oradea, în 2 octombrie. Aici premierul ungar a fost invitat să participe la deschiderea cursurilor învăţământului superior din cadrul Universităţii Partium, instituţie finanţată de autoritățile de la Budapesta.
Vizita premierului ungar vine într-un moment în care tensiunile dintre România și Ungaria au fost potențate la începutul acestei luni, când liderii politici de la Budapesta au anunțat că Guvernul Ungariei și-ar fi retras sprijinul privind aderarea țării noastre la OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), afirmație retrasă zilele acestea când aceeași lideri au anunțat că Ungaria sprijină România pentru a adera la OECD.