Radu Ciotlăuș are 61 de ani, este din Cluj-Napoca și acum are nevoie de ajutorul nostru. În urmă cu patru ani, s-a vindecat de cancer, dar acum boala a revenit și trebuie să se opereze în străinătate. Pentru aceasta are nevoie de 20.000 euro. Puteți să îl ajutați pe Radu Ciotlăuș cumpărând un bilet la un concert caritabil.
Radu Ciotlăuș va deveni bunic peste câteva luni și, ca să se poată bucura de nepotul său, trebuie să se opereze în străinătate, ca să mai învingă o dată nemiloasa boală.
“Am început lupta acum patru ani și nu vrem să privim decât în față. Și am decis că trebuie să fim încrezători, că e neapărat necesar să continuăm să luptăm, bineînțeles, având mereu aproape pe Dumnezeu și pe voi, toți cei care, printr-un fel sau altul, o să vă alăturati cauzei acestui om care nu dorește altceva, acum, decât să trăiască! E vorba, dragii mei, de Radu Ciotlăuș, sau Rică, așa cum îl cunosc cei apropiați, soțul, tatăl, ginerele, cumnatul și, cu bucurie spunem, viitor bunic peste câteva luni. Un om minunat, cu o ținută morala de exceptie, iubitor de frumos si cu dragoste fata de familie iar mai presus de toate, cu intelegere si respect fata de aproapele sau. Acest OM merita o sansa! Sa-l ajutam pe RADU sa treaca peste aceasta incercare, peste aceasta nemiloasa „hidra” a secolului nostru: cancerul! Asa cum spuneam, boala a debutat acum patru ani, insa acum a devenit agresiva, necesitand operatie si tratament in strainatate. Costul este estimat undeva la 20.000 de euro. Sansele sunt reale, fiind confirmate de catre medicii de la clinica de specialitate din Turcia. Cei care doresc sa ajute – oameni cu dare de mana sau oameni simpli – o pot face, depunand in urmatorul cont, o raza de speranta: RO68BRDE130SV14341061300 – BRD CLUJ – deschis pe numele lui RADU CIOTLAUS”, a declarat Claudiu Ciotlăuș.
Tot in sprijinul lui RADU, in data de 3 aprilie, ora 18.00, la Casa de Cultura a Studentilor Cluj, va avea loc un concert caritabil, de muzica populara si pricesne, la care vor lua parte artisti consacrati. Invitatiile se pot cumpara de la casa de bilete a Casei de Cultura a Studentilor insa se pot procura si de la Claudiu Ciotleus, la numarul de telefon 0744-874020.