In vizor

Când ai luat ultima decizie raţională?

Luăm decizii în fiecare zi. Cu ce ne îmbrăcăm, ce mâncăm, ce post TV urmărim, ce muzică ascultăm. Poate mulţi nu îşi dau seama, dar fiecare acţiune pe care o fac este urmarea unei decizii pe care au luat-o, conştient sau mai puţin conştient.​

Ce este o ”DECIZIE”? Un proces cognitiv prin care se alege între două sau mai multe posibilităţi alternative.

Când luăm ”DECIZII”? La orice pas, în orice situaţie a vieţii cotidiene, profesionale, personale, sentimentale.

Cum luăm ”DECIZII”? Spontan – în mod impulsiv, pe loc, pe baza unor sentimente (frici, temeri, prejudecăţi, experienţe anterioare) sau Raţional – în urmă enumerării unui şir de argumente, îmbinat cu utilizarea unor tehnici mai mult sau mai puţin eficiente, învăţate din diferite surse.

Cristian Puşcaş, medic psihiatru, psihoterapeut, cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca şi la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca – Departamentul de Psihologie Clinică vrea să îi ajute pe cei interesaţi să înţeleagă mecanismul prin care se iau deciziile.

De ce acest seminar?

„În fiecare moment al vieţii întâlnim situaţii, în care suntem nevoiţi să luăm decizii. De la alegerea ţinutei în fiecare dimineaţă, până la alegerea profesiei, a locului de muncă, mediului habitual sau a partenerului de viaţă (sau dacă îmi doresc sau nu să-mi împart viaţa cu cineva). Aceste decizii le putem lua spontan, instinctiv sau într-un mod „mai cugetat”, utilizând mai mult sau mai puţin conştient unele metode de luare a deciziilor. Aceste tehnici pot fi însuşite ”în cei 7 ani de acasă” sau pe parcursul vieţii, din diferite surse, cu o validitate greu de evaluat”, spune Cristian Puşcaş.

Pe parcursul acestui seminar, participanţii vor avea posibilitatea de a cunoaşte noţiunile de baza ale teoriei deciziei, după care vor avea posibilitatea să îşi însuşească tehnici personalizate după necesităţile şi caracterul fiecăruia.

Tehnicile însuşite pot fi aplicate în viaţa de zi cu zi cu beneficii imediate în luarea deciziilor potrivite, rapide în fiecare clipă, cu adevărat importantă, a propriei vieţi.

Tehnicile învăţate fac parte din arsenalul metodei psihoterapeutice REBT (raţional emotive behavior therapy) – metodă dezvoltată din CBT (cognitive behavior therapy) – singura metodă psihoterapeutică dovedită ştiinţific.

Seminarul se desfăşoară în 3 zile de workshop, în 13, 20, 27 martie, între orele 17:30 – 20:00 şi fiecare participant va beneficia şi de o şedinţa personală (individuală) în luna aprilie.

 

Înscriere şi informaţii suplimentare la tel.: 0740011578 sau e-mail: psihealthcj@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *