In vizor

38 de camioane vor transporta „cârtițele” de la Constanța la Cluj

„Cârtițele” care vor săpa metroul de la Cluj vor ajuge în 16 decembrie pe șantierul din Florești, acestea urmând să fie transportate de la Constanța pe bucăți în 38 de camioane.

”La sosirea în port, descărcarea TBM-urilor a început imediat și este gestionată cu precizie și eficiență pentru a asigura manipularea în siguranță a acestor utilaje complexe. După finalizarea procedurilor vamale, transportul TBM-urilor, cu ajutorul unor utilaje de transport grele, specializate, este așteptat să înceapă la în decembrie. Convoiul de transport format din 38 de camioane, care transportă echipamente TBM esențiale, este programat să ajungă la șantierul metroului din Florești începând cu 16 decembrie, livrările continuând până la 20 decembrie. Sosirea la timp subliniază angajamentul proiectului de a-și menține calendarul și de a avansa spre finalizare.
Proiectul metroului clujean, o inițiativă de referință, își propune să revoluționeze transportul public în Cluj-Napoca, oferind locuitorilor și vizitatorilor opțiuni de transport rapide, eficiente și ecologice. Aceste TBM-uri de ultimă generație vor juca un rol esențial în construcția tunelurilor subterane, asigurându-se că proiectul îndeplinește standarde ridicate de siguranță și eficiență”, transmite Gulermak, constructorul metroului Cluj, potrivit Ziua de Cluj.

„Cârtițele” care vor săpa tunelurile pentru metroul de la Cluj, fiecare cu un diametru de 6,35 metri, au un preț de circa 15 milioane de dolari fiecare.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj a anunțat transporturi agabaritice pe ruta Agigea RORO PTF – Florești.

În perioada 10.12.2024 – 19.12.2024 se vor desfășura șase transporturi cu depășiri pe traseul:
Agigea RORO PTF – DN39A – DN39 – Agigea – A4 – DN2A – Giurgeni – Slobozia – DN21 – Drajna – A2 – DN Centura București – Ploiești – DN1 – Bușteni – Brașov – Centura Brașov – DN1 – Făgăraș – Sibiu – A1 – Sebeș – A10 – Turda – A3 – Gilău – DN1 – Florești (județul Cluj).
Vehiculele transportă componente necesare pentru lucrările de la metroul din Cluj.