Academia de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca a alocat aproape 370.000 lei, în perioada 2016-2018, pentru organizarea unor festivaluri și evenimente. Spre deosebire de alte universități care au spart bani mulți, prin contracte cu firme private, pentru publicitatea și promovarea ofertei de admitere, Conservatorul din Cluj nu a încheiat niciun contract cu privații. Toate evenimentele au fost organizate din fonduri proprii și din bani de la bugetul local sau național.
13.318 lei au fost alocați pentru evenimente în anul 2016, 275.128 lei pentru anul 2017 și 72.466 lei pentru anul 2018.
În anul 2016, au fost alocați pentru evenimente, 13.318 lei, bani care au fost utilizați pentru organizarea Festivalului Sigismund Toduță. Din această sumă, 10.000 lei au fost alocați de Consiliul Județean, iar 3.318 lei au fost contribuția universității. Potrivit reprezentanților Academiei de Muzică, nu a fost nevoie de cheltuieli de tipărituri/publicitate.
În 2017, a fost organizat Cluj Ensemble, valoarea totală a proiectului fiind de 60.951 lei. Din această sumă, 35.000 lei este contribuția Primăriei Cluj-Napoca prin parteneriat cu universitatea, 23.350 lei, contribuția Academiei de Muzică și 2.601 lei, contribuția Consiliului Județean. Pentru acest eveniment, au fost cheltuiți 160 lei pentru afișaj, bani plătiți către Regia Autonomă a Domeniului Public. Pentru machetare și design grafic au mai fost alocați 2.975 lei și pentru tipar, 1.291 lei.
În același an, a mai avut loc Festivalul Scena, valoarea proiectului fiind de 24.704 lei. Contribuția Academiei a fost în valoare de 19.083 lei, iar 5.000 lei din partea Consiliului Județean. Au fost cheltuiți 620 lei pentru tipărirea biletelor.
Festivalul La Stravaganza a costat 85.589 lei. O parte din bani, 67.678 lei au fost alocați de Administrația Fondului Cultural Național și 17.911 lei de către universitate și centrele culturale partenere. Cheltuielile de tipar și design grafic au fost în valoare de 4.136 lei.
În același an, a avut loc Festivalul Cluj Modern, un proiect în valoare de 103.884 lei. Și acest eveniment a fost organizat cu contribuții de la Administrația Fondului Cultural Național (74.811 lei), Academia de Muzică Gheorghe Dima (7.604 lei), Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (5.000 lei), Institutul Cultural Român (10.973 lei), Filarmonica de Stat Transilvania (1.700 lei), 3.735 lei (Erasmus). Pentru tipărirea afișelor au fost cheltuiți 245 lei, iar pentru afișaj au fost alocați către RADP, 160 lei.
În 2018, a avut loc ElektroArts, un proiect în valoare de 72.466 lei. Din această sumă, contribuția Administrației Fondului Cultural Național a fost în valoare de 64.206 lei, iar a Academiei de Muzică, de 8.260 lei. Pentru design și tehnoredactare au fost cheltuiți 2.489 lei, pentru tipărirea afișelor, 780 lei, pentru tipărirea broșurilor, 2.986 lei, pentru un banner 232 lei, iar pentru un roll-up, 387 lei.
„Menționăm de asemenea că, Academia de Muzica Gheorghe Dima nu a alocat buget cu titlul de sponsorizare în perioada 2016-2018, însă a contribuit la numeroase evenimente în calitate de partener, sens în care, diferiți membrii ai AMGD au prestat activități specifice și pro-bono”, se arată într-un răspuns transmis de reprezentanții Academiei, la solicitarea Ziar de Cluj.
sursa foto: radiocluj.ro