
Compania Miramax Import Export Cluj-Napoca, deținută și administrată de Dan Dumitru Frangache, este unul dintre distribuitorii de produse alimentare și băuturi pentru industria HoReCa. Are în portofoliu peste 3000 de produse și 60 de furnizori. În 2020 compania a trecut și pe homedelivery, ceea ce i-a adus, cel mai probabil, un profit de câteva sute de mii de euro față de pierderile din urmă cu doi ani.
Miramax Import Export SRL Cluj-Napoca a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 7,8 milioane euro, mai mult decât dublu decât în 2020 când valoarea veniturilor totale a fost de peste 3,7 milioane euro. În urmă cu trei ani, valoarea cifrei de afaceri a fost de aproximativ 5,6 milioane euro. În primul an de activitate, compania a rulat venituri totale de 100 mii euro și a crescut în fiecare an. În 2021 a fost atinsă valoarea maximă.
Profitul net declarat anul trecut de Miramax Import Export a fost de 314 mii euro. În 2020 compania clujeană a avut pierderi de peste 247 mii euro, iar în 2019 profitul a fost de aproape 188 mii euro. În primul an de activitate, firma a avut pierderi de 2000 euro, dar ulterior a crescut până a ajuns la profitul maxim din 2021.
Numărul mediu de angajați pe care îi avea Miramax Import Export anul trecut a fost de 31.
“Distribuitori B2B de produse alimentare și băuturi premium pentru industria HoReCa încă din 2012. #MiramaxVineLaTineAcasă din anul 2020 prin sistemul Home Delivery. Cu un portofoliu de peste 3000 de produse și peste 60 de furnizori, răspundem zi de zi cu promptitudine, seriozitate și flexibilitate tuturor cerințelor. Suntem un partener de încredere pentru toți cei care ne aleg, fie că sunt din domeniul HoReCa sau clienți casnici. Ne bucurăm să fim cei care facilitează ocazia de a găti cu produse de cea mai bună calitate atât în bucătării profesionale, cât și acasă”, scrie pe site-ul companiei.
Printre partenerii Miramax se numără producători din Europa precum: Amadori, Canuti, Parmareggio, Orogel, Nordic Sea Food etc.
Două firme sunt conectate direct de Miramax Import Export:
Miramax Trade Solutions Cluj-Napoca – obiect de activitate comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun, înființată în 2018, deținută de Dan Dumitru Frangache și Andreea Maria Frangache, cifră de afaceri zero în 2020 și pierderi de 3.500 euro.
Pick Up Solutions București – obiect de activitate intermedieri în comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun, înființată în 2018, deținută și administrată de Ștefan Radu, cifră de afaceri 83.300 euro anul trecut și profit net de peste 13 mii euro.