Reportaj

O calatorie cu “expresul” RATUC

RATUC a lansat de sambata o noua linie de troleibuz, “linia 5 expres” care sa faca legatura intre Aeroport si Gara. De atunci troleibuzele circula din 20 in 20 de minute, chiar daca numarul 5 nu apare pe panourile din statii si nici programul curselor pe geamurile caselor de bilete. Nu multi stiu inca de existenta “expresului”, unii calatoresc cu el doar pe distante scurte, pe traseul care se suprapune cu alte linii, altii prefera sa se urce in troleele cu numere deja cunoscute. Mai rar se intampla sa se rataceasca in “expres” si calatori aflati in tranzit in Cluj, care trebuie sa ajunga de la Aeroport la Gara, cei carora le este destinata cu precadere linia 5.

Plecam cu un minut mai repede fata de program din Gara. Toate locurile de pe scaune sunt ocupate de copii cu ghiozdane sau batrani cu plase. Vehiculul se urneste greu si se anunta urmatoarea statie – Traian.

“Sambata trecuta veneam din Apahida si am vazut ca repara firele. Am zis ca precis se baga iara troleu. E ca optu, numa’ ca e troleu. Daca e doi, e si mai bine”, explica o femeie cu parul roscat vecinei de scaun, care nu prea stie cu ce se mananca “linia 5 expres”.

In statia din Piata Mihai Viteazu se mai urca cativa pensionari cu pungi de legume, cumparaturi din piata din apropiere. Pe jos sunt petale de crizanteme, semn ca se apropie “Luminatia”.

“Mda, aeroport scrie, da’ am mai patit ca m-am urcat si nu mergea pe linia aia si am ajuns cine stie pe unde”, spune o femeie nehotarata in statie.

Alta se urca rapid, chiar inainte sa se inchida usile si se aseaza langa o doamna din primul scaun. Afla de la ea ca troleul merge de la Gara la Aeroport.

“Aha…si de la Aeroport la Gara?”, intreaba ea, nesigura.

La statia din Piata Marasti ramanem doar 10 oameni in troleibuzul supravegheat video. In cartierul Someseni opreste numai la a doua statie a autobuzului 8, are in total trei statii in tot cartierul. Imaginea unui troleibuz in Someseni este o noutate, multi se uita curiosi la numarul 5.

La statia “Scoala” ramanem numai trei calatori, iar la cea de langa Ambient coboara toti. Soferul mustacios si cu o fata prietenoasa isi continua drumul gol pana la Aeroport. Lucrarile din sensul giratoriu nu sunt chiar finalizate, butoaie si gramezi de nisip strajuiesc constructia.

Pana si “expresul” are emotii si ii cad coarnele de doua ori de pe fire, inainte sa poata trece giratoriul.
Calatoria a durat o jumatate de ora, iar acum urmeaza cam 10 minute de stationare. Soferul isi duce foaia de parcurs la casierita sa i-o stampileze.

“Stau pana la 4. O sa fie doua ture si aici, sa fie deschisa casa de bilete mai mult”, converseaza cu soferul.

Pe casa de bilete nu este afisat orarul liniei 5, dar atat ea, cat si soferul ii informeaza pe calatorii nedumeriti. Pe toti trei, care vor sa calatoreasca cu RATUC din statia de la Aeroport. Un cuplu mai in varsta care vrea sa ajunga in centru si li se recomanda sa coboare la Sora si Nicu, un barbat venit din UK, care are tren spre Oradea intr-o ora. Este singurul pasager de tranzit, care va merge dintr-un capat in altul cu Linia 5.

“Am tren de la 15 00. Sper ca ajungem. Daca nu, nu e atat de grav, sunt trenuri si mai tarziu”, se consoleaza el.

E a treia oara cand aterizeaza la Cluj de la Londra si pleaca la Oradea, orasul natal, cu trenul.

“E mai bine prin Cluj, Targu Mures e cam departe. Am simtit ca parca am mers mai mult la aterizare, nu s-a oprit atat de brusc, da, e mai bine”, spune barbatul.

La prima statie de dupa aeroport “expresul” se umple de angajatii firmelor din zona, care au iesit de la serviciu. Se vede ca sunt colege, dupa subiectele de discutie, care se leaga tot de job si de ceea ce s-a intamplat in cursul zilei de astazi. Multi coboara in Marasti, altii raman pana in centru.

Pana la capat de linie, la Gara, mai raman doar cativa. Toti coboara, inclusiv soferul ca sa mai primeasca o stampila pe foaia mototolita in buzunar, iar 5-ul luminos de pe “expres” clipoceste pret de cateva minute in statie, inainte sa porneasca intr-o noua cursa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *